Poza3_3

ANUNȚ CONCURS

Centralizator rezultate selectie dosare.
Centralizator cu rezultatele probei practice
Centralizator cu rezultatele probei scrise
Centralizator cu rezultatele probei interviu
Centralizator nominal cu punctajele finale
Centralizator cu rezultatele finale


ANUNŢ

 

Ţinând seama de prevederile H.G. nr. 286/2011 modificată şi completată de H.G.nr. 1027/11.11.2014 şi ale Regulamentului privind ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante corespunzătoare funcţiilor contractuale din cadrul instituţiilor/serviciilor publice de interes local al Municipiului Bucureşti, precum şi pentru promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare, ori în funcţie a personalului contractual al acestora aprobat prin Dispoziţia nr. 1736/03.11.2015 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, Biblioteca Metropolitană Bucureşti organizează în zilele de 09.06.2016 (proba practică doar pentru funcția de secretar), 14.06.2016 (proba scrisă) şi 17.06.2016 (interviul), la sediul său din Str. Tache Ionescu nr. 4, sector 1, Bucureşti, concurs pentru ocuparea mai multor posturi, după cum urmează:
·   1 post INSPECTOR DE SPECIALITATE GR. I,poziţia 93 (Serviciul Juridic. Resurse umane. Administrativ)
·  1 post SECRETAR-DACTILOGRAF STUDII MEDII TR. IA, poziţia 120 (Biroul  Centrul de tineret. Valorificarea patrimoniului cultural scris. Programe educative)
·  1 post REFERENT CU ATRIBUȚII PE LINIE DE SSM, STUDII MEDII, TR. I, poziția 71 (Compartimentul Securitate și sănătate în muncă. Prevenirea și stingerea incendiilor. Situații de urgență).
 
Condiţii generale de participare:

  • are cetăţenia română, a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
  • cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  • îndeplineşte condiţiile de studii, vechime şi condiţiile specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

 
Condiţiile enunţate mai sus trebuie îndeplinite cumulat.
 
Constituie avantaj:

  • Absolvirea de cursuri şi specializări pe domeniul de referinţă al postului
  • Cunoaşterea la nivel avansat a uneia sau mai multor limbi de circulaţie internaţională
  • Cunoştinţele de operare PC.

 
 
 
 
1 post INSPECTOR DE SPECIALITATE GR. I,poziţia 93 (Serviciul Juridic. Resurse umane. Administrativ)
 
Condiţii de participare specifice:
·  are studii superioare de specialitate (într-unul din domeniile juridic, sociologie, psihologie, management, economic) absolvite cu diploma de licență sau echivalentă
·  deține diploma de inspector resurse umane recunoscută de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
·   a absolvit un curs de salarizare a personalului din instituțiile publice
·   are experienţă profesională de minim 3 ani şi 6 luni pe studii superioare;
 
1 post SECRETAR-DACTILOGRAF STUDII MEDII TR. IA, poziţia 120 (Biroul  Centrul de tineret. Valorificarea patrimoniului cultural scris. Programe educative)
 
Condiţii de participare specifice:
·  are studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat
·  are experienţă profesională de minim 6 ani şi 6 luni.
 
1 post REFERENT CU ATRIBUȚII PE LINIE DE SSM, STUDII MEDII, TR. I, poziția 71 (Compartimentul Securitate și sănătate în muncă. Prevenirea și stingerea incendiilor. Situații de urgență)
 
Condiţii de participare specifice:
·  are studii medii-liceale, absolvite cu diploma de bacalaureat, filiera teoretică în profil real sau filiera tehnologică în profil tehnic
·  a absolvit un curs atestat în domeniul securității și sănătății în muncă cu o durată minimă de 80 ore
·  are vechime în muncă de minim 3 ani și 6 luni.
 
 
Concursul se organizează la sediul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti din str. Tache Ionescu nr. 4, sector 1, Bucureşti în trei etape, după cum urmează:
 
I.              În data de 09.06.2016, ora 9 – proba practică, doar pentru funcția de secretar, ce constă în testarea abilităţilor şi aptitudinilor practice ale candidaţilor
·         Termen afişare rezultate 09.06.2016 ora 16
·         Termen depunere contestaţii 10.06.2016 ora 12
·         Termen afişare rezultate contestaţii 13.06.2016 ora 12
Se vor prezenta la proba următoare doar candidații care au obținut un minim de 50 puncte dintr-un maxim de 100 puncte.
 
II.             În data de 14.06.2016, începând cu ora 9, proba scrisăcare constă într-o lucrare ce va conţine răspunsuri la subiectele de concurs desprinse din bibliografiile prezentate mai jos și/sau în rezolvarea unor teste grilă;
·         Termen afişare rezultate 14.06.2016 ora 16
·         Termen depunere contestaţii 15.06.2016 ora 12
·         Termen afişare rezultate contestaţii 16.06.2016 ora 12
 
III.           În data de 17.06.2016, începând cu ora 9 – interviul, care va putea fi susţinut doar de acei candidaţi care au obţinut minim 50 de puncte dintr-un maxim de 100 de puncte la probele practică şi scrisă
·         Termen afişare rezultate 17.06.2016 ora 16
·         Termen depunere contestaţii 21.06.2016 ora 12
·         Termen afişare rezultate contestaţii 22.06.2016 ora 12
 
Programările pentru proba interviu vor fi anunţate după finalizarea selecţiei după proba scrisă.
 
Termen afişare rezultate finale 23.06.2016.
 
 
 
Dosarele pentru înscriere în vederea participării la concurs vor putea fi depuse până la data 01.06.2016 ora 1500  la Biblioteca Metropolitană Bucureşti – Compartimentul Resurse umane, telefon 0215396536 şi trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele documente:
a)   cerere de înscriere;
b)   copia actului de identitate;
c)   copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice de participare;
d)  carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e)  cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează. Candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului;
f)    adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie sau de către unităţile sanitare abilitate; pentru conducătorul auto, adeverință medicală și aviz psihologic;
g)  curriculum vitae model european, în conformitate cu modelul prevăzut de H.G. 1021/2004; la rubrica Informaţii suplimentare referinţe profesionale sunt necesare cel puţin 3 contacte pentru verificarea referinţelor (nume, prenume, funcţie, telefon/mail);
Actele de mai sus vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Dosarele care nu îndeplinesc condiţiile de participare şi care nu conţin documentele solicitate mai sus, vor fi respinse în cadrul selecţiei ce se va organiza de către Comisia de concurs în termen de maxim 2 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor.
 
Relaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul Juridic. Resurse umane. Administrativ între orele 900 – 1600, telefon: 021.539.65.36, sau pe adresa de e-mail resurseumane @bibmet.ro.
 
Tematicile concursului şi bibliografiile pentru toate posturile sunt prezentate în Anexa 1.
Fişele posturilor sunt prezentate în Anexa 2.
Cererea înscriere concurs este prezentată în Anexa 3.
 
 
 
 
Director general,
Anca Cristina Râpeanu


18.05.2016